Vineri, 23 noiembrie 2018, începând cu ora 11, președintele Consiliului de Mediere, Mugur Bogdan Mitroi, împreună cu membrii CdM: Anca Iacob și Gabriela Ichim, au moderat teleconferința organizată cu reprezentanții mediatorilor din Corpul Profesional al Mediatorilor Județean, în vederea realizării instructajului privind alegerile ce vor avea loc la începutul anului viitor, pentru noua componență a Consiliului de Mediere.
Au fost prezenți reprezentanți ai Corpului Profesional al Mediatorilor din Județele: Galați, Botoșani, Argeș, București, Suceava, Brașov, Cluj, Vâlcea, Teleorman, Bistrița-Năsăud, Sibiu, Harghita, Sălaj și Timișoara.
Celor prezenți le-a fost readus la cunoștință calendarul de organizare a alegerilor pentru viitoarea componență a Consiliul de Mediere.
Mai jos, vă prezentăm câteva dintre concluziile punctuale ale teleconferinței:
- în perioada 14-18 decembrie se vor trimite propunerile pentru componența comisiilor de alegeri, respectiv: Comisia Electorală (CE), Comisia de Soluționare a Contestațiilor (CSC), Comisia de Validare a Voturilor (CVV), Comisia de Monitorizare a Alegerilor și Observatori (1 observator pentru fiecare județ care are candidat înscris pe buletinul de vot).
- ședința extraordinară a CPMJ din data de 25.01.2019, pentru tragerea la sorți a membrilor comisiilor de alegeri se va desfășura on-line, pentru a beneficia de prezența cât mai mare a reprezentanților mediatorilor din județe, iar tragerea la sorti a membrilor comisiilor se va realiza utilizând site-ul „random.org”. Această variantă de alegere a fost votată în unanimitate de către cei prezenți.
- în perioada campaniei electorale, Consiliul de Mediere va organiza dezbateri transmise live, care vor oferi oportunitatea tuturor candidaților să se prezinte colegilor mediatori și să-și prezinte proiectele pentru organizarea profesiei. Aceste dezbateri vor fi moderate de un coleg mediator ales tot prin intermediul site-ului „random.org” din lista de mediatori, care deține abilitățile necesare și care își oferă disponibilitatea de a-și asuma o asemenea calitate. În unanimate, cei prezenți au susținut această inițiativă a Consiliului de Mediere.
Pe această cale, Consiliul de Mediere mulțumește colegilor mediatori, reprezentanți ai CPMJ prezente, apreciind contribuția acestora ca fiind constructivă pentru buna desfășurare a alegerilor pentru viitoarea componență a Consiliului de Mediere.
23.11.2018